Pictura este simbolistică (1 x 1,5 m), închinată „centenarului” şi jertfei
milenare a neamului românesc, de unitate, credinţă şi libertate...Naşterea
poporului român a fost deodată cu încreştinarea, însă pe aceeaşi vatră pământească
multimilenară, ca atare nu se poate pune o linie distinctă între cei după
Hristos şi cei dinainte, adică strămoşii noştri de sânge, traco-geto-dacii.
Specificul neamului nostru, şi aici, istoria şi arheologia afirmă la unison, a
fost “cuminţenia” lui, faptul că nu am avut niciodată apucături imperialiste,
ci doar ne-am apărat “sărăcia, şi nevoile, şi neamul”. Iar neamul “cuminte” are
rădăcinii celeste veşnice şi rădăcini terestre ancestrale, însă pomul fiind
roditor atrage “muşiţa” neobosiţilor cotropitori ce ţes înveninate intrigi,
surpând veacuri de-a rândul tihna şi unitatea românităţii! Dar trecându-ne
destinul prin Cruce am devenit “miei de junghiere” printre lupii cei flămânzi,
şi născându-ne în veşnicie, “măreţele umbre”, asemenea unui mozaic de sfinţi,
eroi, viteji si gânditori, cu trupurile îngropate printre vestigii, privesc de
sus încă posibila salvare a unităţii dorite. Cât vom avea “Cap” pe Hristos şi
Crucea “coloană vertebrală”, atunci jertfele vremurilor “sângerii” şi dorul
viselor “albăstrii”, unite cu nepreţuitul “auriu” al înveşnicitului urcuş
duhovnicesc spiraliform, amintind parcă de “danţul Isaiei”, din veac şi până în
veac încă va mai dăinui dulcea Românie la fel de “albastră, galbenă şi roşie”!…Mamona
cel vechi şi viclean orbit de cruda-i mândrie, astăzi priveşte “modern şi
democratic” cu „ochiul” anticristic şi s-a prins până şi el că victoria finală
o are, nu cel ce are mai multe tancuri, ci cel ce seamănă confuzia şi înrobirea
diversificată, răsturnând valorile eterne prin minţile strâmbate de patimi. Efectul este garantat cu atât mai mult cu cât sunt
murdărite sufletele inocente ale copiilor, astfel că îndobitocirea,
împătimirea, „sodoma şi gomora”, prevestesc semnele sfârşitului oricărei tihne,
nu numai ale sfârşitului lumii acesteia. Peste toate, îngerii lui Dumnezeu
însărcinaţi să ţină laolaltă cărămizile materiei şi ale ordinii raţiunilor
divine, plâng şi strigă neîncetat prin inimile despătimite sau primejdiile
proniatoare: “deşteaptă-te, române, din somul cel de moarte”! Poate fără să
vrea, autorul inspiratelor cuvinte surprinde sensul salvării întregii lumi,
deoarece orice om are nevoie toată viaţa de o permanentă “deşteptare” din
somnul raţiunii şi faţă de mesajul evanghelic. Extinzând sensul acestei
descrieri, trebuie ştiut că orice creaţie omenească nu poate cuprinde totul,
uneori nici măcar o parte, însă orice om trebuie să-şi descopere unicitatea lui
în lumina Evangheliei, aspect care va fi şi drumul lui cel mai bun în viaţă. Nu
se poate numi cineva artist fără să fie şi creator în acelaşi timp, la fel cum
nu se poate numi cineva român fără să-şi cunoască valorile trecutului neamului
românesc. De asemenea, datori fiind, nu ne putem numi români fără ca în prezent,
fiecare să punem o “cărămidă” nouă, sau măcar să consolidăm una veche, pentru
dăinuirea întregului edificiu identitar, căci viitorul se construieşte în
prezent, inclusiv veşnicia. La judecată ni se va cere şi ce am făcut pentru
neamul din care am făcut parte, deci, fiecare făcându-ne datoria acolo unde suntem
conştienţi că suntem chemaţi cu adevărat, dar oferind mai mult şi nu luând,
putem spune că şi noi ne aflăm pe drumul “deşteptării” aşa cum şi înaintaşii
noştri au fost mereu...
Autor: pictor, teolog, VASILE NEGUŞ
