Cei mai mulţi fug de moarte şi se sperie de moarte,
însă sfinţii aşteptau cu bucurie şi smerenie momentul trecerii dincolo de acest
prag. Dar toţi, inevitabil, vom şi muri cu trupul şi cine ar putea spune
contrariul?...De aceea, au mai spus-o şi alţii, dacă credem că există un
Dumnezeu ce ne-a creat şi o judecată dincolo de moarte, de am trăit cu această
convingere împlinind poruncile Celui ce credem că ne-a creat, am câştigat
TOTUL! Iar dacă nu credem că există Dumnezeu şi o judecată dincolo de moarte,
şi ajungând aici vom descoperi că El există, am pierdut TOTUL!!!...Credinţa mea
în Dumnezeu nu este un pariu, ci este singura certitudine de a fi, pentru că
cel puţin măreţia şi mecanismele lumii ce ne înconjoară strigă neîncetat pe Cel
ce le-a făcut, depăşind orice înţelegere şi mărginire a creaturii ce încearcă
să le cuprindă. Un Creator adevărat este desăvârşit, irepetabil în creaţiile
Sale, veşnic şi necuprins, este plin de iubire şi grijă faţă de creaţia Lui,
iar această creaţie reflectă apoteotic sau ca într-o oglindă, viu şi autonom,
gândirea şi simţirea Creatorului. Iubirea nu suferă şi nu poate exista în
izolare, ci ea se împărtăşeşte liber şi deopotrivă, faţă către faţă, între două
sau mai multe persoane!. Dumnezeu nu stă indiferent faţă de Creaţia Lui, şi aşa
cum un pictor are grijă mai departe de tabloul ce la pictat, ca să nu se
distrugă în raport cu mediul exterior imprevizibil, pentru că punând în el ceea
ce îl reprezintă, adică gândirea, dragostea şi jertfa sa, nu ar suporta
distrugerea propriei creaţii, aşa şi un Dumnezeu adevărat, poartă de grijă
creaturii Sale, adică omului, ca să nu se autodistrugă. Dar omul este o creaţie
şi o fiinţă vie, dinamică, ce are o conştiinţă, este un “tablou” desăvârşit,
gânditor şi cuvântător, într-un cuvânt, este o persoană destinată să devină un
dumnezeu după har!...Indefinita iubire ce o avem în noi fiinţial, pe care
schimonosind-o mulţi o caută undeva în afară, în lumea iluzorie, simţim că ea
trăieşte doar dacă se comunică, şi binenţeles, că mai întâi Dumnezeu trebuia să
fie iubire ca şi noi să fim şi să viem prin iubire. Ca atare, şi ceea ce numim
noi Dumnezeu, ca şi izvor al iubirii, înseamnă că El însuşi în interiorul
fiinţei Sale se comunică şi se jertfeşte, fără de care nu ar exista iubire,
deci este o comuniune desăvârşită de Persoane, în care nu doi, ci “trei”,
închid desăvârşit cercul comuniunii perfecte. Este exact ceea ce afirmă
creştinismul, Dumnezeu este Treime de Persoane, unite desăvârşit într-o singură
fiinţă, voinţă şi lucrare!...Iar când cununa Creaţiei, omul, a căzut din
demnitatea la care fusese şi încă este chemat, tinzând spre o tot mai multă
autodistrugere a fiinţei sale, Creatorul Cel desăvârşit ne întinde mereu
“mâinile” iubirii ca să ne tragă pe toţi înapoi, dar ţinându-ne şi trăgând şi
noi de mână pe ceilalţi. Şi neîncetat ne cheamă ca să ne ducă acolo unde ne
este locul, la aceeaşi masă a “cinei”
nesfârşite pregatită chiar de Creatorul nostru, al iubirii şi al
comuniunii. Mâinile iubirii Sale s-au făcut mâini de Om în Persoana lui Hristos
– Dumnezeu, venind “faţă către faţă” să ne vorbească şi să petreacă cu noi,
dorind să ne îmbrăţişeze cu ambele mâini, larg deschise, dar pe Cruce şi prin
Cruce. Deci, iubirea nu poate exista acolo unde nu este jertfă şi dăruire
totală către celălalt sau ceilalţi. Ce alt Dumnezeu mai smerit şi care să fi
fost atât de aproape de mine, aşa cum a fost şi este Hristos, ce altă gură
poate să-mi mai vorbească şi să-mi propună o altă religie, o altă cale mai
bună, o altă credinţă? Numai din mândrie, cei care nu recunosc în Hristos ca
fiind “calea, adevarul şi viaţa”, nevăzând nici măreţia lumii din jur şi nici
măreţia faptelor şi cuvintelor Lui, nu vor putea înţelege şi nici să vadă
dincolo de vălul înşelător al lumii materiale, supusă putreziciunii şi
“ruginii”...Chiar dacă prin absurd am zice că nu există Dumnezeu, şi nu am
crede că Hristos a fost şi Om şi Dumnezeu în acelaşi timp, eu tot aş prefera
să-mi trăiesc viaţa crezând în Hristos şi urmându-i învăţăturile, decât să mă
însoţesc împreună cu minciuna, perfidia, trădarea şi cu tot ceea ce m-ar putea
goli de iubire sau de sinele ontologic!!...
Pictor, teolog, VASILE
NEGUŞ
