Este bine de
înţeles şi de crezut, că pluripartidismul de astăzi nu are nimic în comun cu
“politica” lui Hristos, dar El separând “cezarul” de Dumnezeu, binecuvântează
totuşi o cale, adică calea monarhică prin care este “uns” în Biserică regele,
cel care mai este numit şi “episcopul celor din afară”. Cine are ochi să vadă,
va vedea că democraţia de astăzi a ajuns şi ea o simplă ideologie în mâinile
falşilor “conducători” ai zilelor noastre. Şi la fel există şi falşi
susţinători ai lor, care cu nimic nu se raportează la Hristos atunci când
aceştia se raportează doar la propriile lor interese, şi cei mai mulţi văd în
cei ce nu se aliază cu ei, mai degrabă nişte duşmani! În ce “partid” aş putea
să intru eu, ca unul ce este ceva “făcut” de oameni, fără să risc să mă împart
apoi? Se poate sluji la doi “domni”, adică şi lui Hristos şi statului condus de
politruci, căci statul se declară ”laic”, adică separat de Biserică, separat de
Hristos. Înseamnă că legile unui stat ce se rupe de Dumnezeu nu mai ia în calcul
ce zice El, ca Stăpân al lumii şi inclusiv al “statului”, cu oameni cu tot! Nu
ne-am convins până acum, cei care ne considerăm români şi cu o istorie atât de
zbuciumată, plină de viteji şi voievozi iscusiţi, ce ne face statul, “cezarul”
adică, fără nici-un Dumnezeu? Nu ne-a ajuns 30 de ani de dezbinări, de hoţie şi
distrugere a unui neam întreg, ca să vedem ce ne fac interesele
pluri-partidiste prin “statul paralel”, de fapt paralel faţă de Dumnezeu? Şi
culmea, majoritatea celor ce cred că prin stat se separă de Biserică, ei înşişi
sunt botezaţi, majoritatea ortodocşi, deci tot din Biserică fac parte. Şi vor
întreba unii ce este de făcut, dar zicem că nu este nimic de făcut, decât să
începem orice schimbare în bine, mai întâi cu noi înşine, cu sufletul nostru.
Zice un cuvânt, sfinţeşte-ţi tu viaţa mai întâi şi vei mai sfinţi în jurul tău
o sută, sau chiar o mie. Însă noi vrem mereu ca alţii să fie buni şi sfinţi cu
noi, să ne rezolve alţii problemele şi nu noi românii, şi se vede că uneori ne
mai “pică” în curte chiar conducători de altă etnie sau altă credinţă. Vor zice
alţii că am avut şi regi de alt neam şi a fost mai bine, ceea ce şi eu
recunosc, dar ce, noi din neamul nostru nu mai aveam “spiţe regale” sau minţi
luminate?
Regele este “unsul” lui Dumnezeu prin Biserica Sa, dar dupa 50 de ani de “îndobitocire” sistematică comunistoidă, câţi mai înţelegeam după aşa zisa revoluţie din ’89, valoarea monarhiei şi a unui rege uns de Dumnezeu? S-a văzut cât am înţeles, atunci când ne-am ales conducători tot dintre comunişti, cum a fost un Iliescu, cel care a pus fundamentul împreună cu alţi “neocomunişti”, al distrugerii economiei, unităţii şi fiinţei neamului nostru. Iar caracatiţa “neocomunistă” s-a tot întins până astăzi având nenumărate “capete partidiste”, adevărate structuri cameleonice bazate pe lideri duplicitari, care una zic în faţă, alta fac în culise prin tot felul de combinaţii şi neamuri proaste puse pe scaune nemeritate! Avem democraţie, dar înţelegem ce este în esenţă democraţia? Câţi ştim că democraţia adevărată, care în traducere ar înseamna, “puterea poporului”, înseamnă că legile sunt concepute şi aprobate în mod direct de cetăţeni, aşa cum facem într-o oarecare măsură la referendum. Odată cu aşa-zisa “revoluţie franceză”, când regele este decapitat şi s-a creat premiza ideologiilor marxiste, şi adăugând în acelaşi timp dezvoltarea tehnicii şi ştiinţei, se vede treaba că noilor oligarhi, “boierii” zilelor noastre, nu le-a convenit ca poporul să-şi scrie destinul în mod direct. Şi au inventat partidele, sau aşa zisa “democraţie reprezentativă”, când puterea este luată din mâinile poporului şi pusă în mâinile unor interpuşi, adică “reprezentativi”. Aceştia sunt mai ales parlamentarii, cei care au ajuns să facă legi pentru ei înşişi, nu pentru întregul popor. Şi este vorba despre orice formă de conducere unde poporul nu mai are acces direct. Cine poate crede aşa prostie, ca altcineva să ma poată reprezenta mai bine decât m-aş reprezenta eu? Păi, chiar suntem orbi şi nu vedem cât de bine ne reprezintă alţii, politrucii bunăoară? Ei nici măcar referendumul, ca exprimare directă a poporului, nu-l mai bagă în seamă. Iar ultimul referendum, cel care trebuia să susţină un principiu dumnezeiesc, adică al familiei, al fundamentului ei care este pus din Rai, s-a văzut şi câţi dintre cei peste 90% “ortodocşi” au fost cu adevărat ai lui Hristos, adică cam vreo 20%!...Şi mai vrem să ne fie bine, asociindu-ne şi dezbinându-ne între noi după “chipul” ideologiilor partidiste neo-marxiste, dirijate de oculta globalistă care ne vrea pe toţi nivelaţi, fără ortodoxie, fără educaţie, fără economie, fără tradiţii, fără identitate. Au încurajat politrucii noştri ceva, măcar vreo lege, care să fie împotriva acestor tendinţe? Şi totuşi noi sperăm mereu la mai bine, dar fără Hristos, adică “sa ne cadă pară mălăiaţă în gura lui…”, mai departe ne răspundem singuri.
Câţi înţeleg ce spun eu acum, deşi nimeni nu este
desăvârşit, dar să fi avut măcar democraţie adevărată, directă nu
“reprezentativă”, aşa cum este la elveţieni să zicem, unde puterea este
descentralizată şi împărţită în 26 de cantoane şi semicantoane, deci zone de
teritoriu cât mai mici unde cetăţenii locali îşi fac legile în mod direct. Este
un vis, nu-i aşa, ce spun eu acum, dar nu imposibil, însă descentralizarea
puterii şi a banilor, ca să nu mai existe un control al marilor oligarhi, ar fi
fost primul pas. Însă, cei mai mulţi ne vindem pe o sticlă de ulei, pe 10 lei
puşi la pensie sau salariu, pe un scaun căldicel în vreo funcţie, pe o
drăcaescă horă a hoţiei şi a celor ce fac parte din “caracatiţa” amintită mai
sus. Sunt unii care se consideră “prieteni” ai mei, dar amestecând cezarul” cu
Dumnezeu, politicianismul vremelnic cu veşnicia lui Hristos, fără să aibe
Biserica de “mamă” şi umblând chiar în zi de duminică în timpul Liturghiei
împărţind pliante politicianiste, deci în această “horă” ar vrea să mă prindă
şi pe mine! Căci da, câţiva au vrut să mă “recruteze” şi apoi refuzând, repede
am fost şi judecat, dar pierdem ceva dacă nu l-am pierdut pe Hristos!? O să ne
vină rândul la toţi când ne vom înfăţişa Lui, şi o să dăm socoteală pentru
toate alegerile şi asocierile ce le-am făcut în viaţă, deci mare atenţie la
datul cu părerea. Oare aşa putem rămâne ortodocşi, vorba actorului Dorel Vişan,
ba la stânga, ba la dreapta, ba de centru, ba sus, ba jos, ba cu “ăia”, ba cu
“ăilalţi”, dar niciodată cu Hristos şi Biserica Lui? Chiar credem că aşa se
conduce o ţară, chiar credem că lumea care este creată de Dumnezeu, El nu a pus
reguli veşnice în ea şi chiar credem că noi putem conduce lumea bine fără El?
Nu are dreptate Evanghelia când spune că ce este de la oameni va pieri, iar ce
este de la Dumnezeu este veşnic, deci vedem în partide, în politruci, vreo
statornicie, sau aceeaşi hoţie şi minciună o vedem mereu? Şi dacă am spus că toate
sunt de la Dumnezeu, atunci să ne căutăm duhovnici destoinici chiar dacă sunt
tot mai rari, dar să fie adevăraţi “doctori” care să ne vindece, şi pe ei să-i
ascultăm în ceea ce vom face mai departe. “Oferta” lumii de astăzi, tot mai
consumistă şi idolatră, tehnicistă şi “modernizatoare”, se vede că încet-încet
nu iartă nimic, întinzându-şi “coarnele şi copitele” ei chiar şi în perimetrul
Bisericii, prin diferiţi “interpuşi”, vrând şi uneori reuşind, ca şi aceasta să
fie după “chipul” ei idolatru, nivelator, ce poartă mai ales “chipul”
pluri-partidist! Şi nici măcar în Biserică poporul nu se mai vrea să aibe
ultimul cuvânt, căci expresia “vrednic este”, astăzi este mai mult o
formalitate. Este interesant de amintit cât
de “democratică” a fost Biserica, care este “una” doar cler şi popor la un loc,
nu separat, când poporul îşi alegea ierarhii din mijlocul lui, pentru că numai
el cunoştea cel mai bine viaţa sfântă sau nesfântă a acestora. Şi nu se alegeau
după câte “doctorate” aveau, căci ce doctorate au avut Apostolii, dovadă că
harul va bate şcoala întotdeauna. Iar dacă liderii spirituali ai Bisericii
deveneau nevrednici, acelaşi popor care îşi cunoştea rostul în Biserică îi
înlătura pe cei nevrednici si puneau pe alţii vrednici, căci cine ar putea să
conducă pe cineva decât cei buni dintre cei mai buni? Hristos spune, că “cel ce
vrea sa fie întâiul să fie slugă tuturor”, iar slugă este cel care spală pe
picioare pe ceilalţi, cel care aleargă după oaia rătăcită, nicidecum nu stă pe
vreun scaun căldicel şi “conduce” doar arătând cu degetul, ci cu pilda
exemplului personal, zi şi noapte.
Aşa era şi prin satele noastre milenare, căci
ţăranii cei mai în vârstă care se întruneau într-un fel de sfat al bătrânilor,
aceştia alegeau conducător în mijlocul lor pe cel mai gospodar cetăţean şi îl
alegeau din mijlocul Bisericii. Iar la adunările lor nu lipsea nici preotul,
arătând prin aceasta unitatea dintre cler şi popor, dintre “cezar” şi Biserică.
Binenţeles, că au existat mereu şi aspecte strâmbe şi vor mai fi, căci diavolul
nu stă degeaba, deci să nu înţelegem că curgea numai “lapte şi miere”! Iar
astăzi statul zice că se separă de Biserică, că ea nu trebuie să facă politică,
însă ei fiind atei sau “neduşi” la Biserică cum pot înţelege ce înseamnă
Biserica? Ca Trup al lui Hristos-Dumnezeu, Biserica cuprinde întreaga Creaţie,
şi lumea văzută şi pe cea nevăzută, cu toate problemele ei, inclusiv cele de
“jos”, politice. Nu se roagă Biserica pentru toată lumea, şi pentru popor, şi
pentru conducători, şi pentru toţi şi toate? Biserica trebuie să se roage şi să
sfătuiască mereu, mai ales prin duhovnici la scaunele spovedaniei. Dar
“spovediţii” mai ştiu să ceară sfaturi şi să facă ascultare, mai ales la
vremuri de restrişte ca să ştie şi ce să aleagă sau dacă să mai aleagă? Desigur,
că se pot face greşeli de ambele părţi, şi în Biserică, însă nu în “esenţa” ei,
şi mai ales în statul “laic” conducător. Însă Biserica prin repezentanţii ei
dar şi orice creştin până la urmă, suntem datori să arătăm mereu calea cea
dreaptă când cei ce ne conduc deviază de la “dreptar”. Biserica nu trebuie să
se alieze prin “aleşii” ei cu cei care vădit fac rău ţării sau chiar
Ortodoxiei, sau şi mai grav, să-i “încununeze” pe unii fără merit şi să sfideze
poporul, aşa cum spre exemplu unuia dintre politruci, care este acum în
închisoare pentru hoţie şi minciună, i s-a dat “ordinul Sf. Martiri
Brâncoveni”!!...Vai, chiar aşa, martirii Brâncoveni şi-au dat viaţa pentru
Hristos şi popor, iar alţii care pradă poporul sunt încununaţi tocmai de
Biserică? Am uitat câţi sfinţi am avut în istorie, şi ierarhi şi de toate
categoriile, care atunci când împăraţii sau conducătorii lor deviau de la
Adevăr, ieşeau în faţă şi cu preţul vieţii lor dădeau pe faţă fără teamă,
păcatele lor? Acum ne-am “modernizat” nu-i aşa? Ne “ecumenizăm”, ne aliem cu
toţi ereticii, politrucii şi semidocţii, şi hai la rugăciune împreună, la
cumetrie şi la hora frăţiei, adică hai să ne “nivelam” şi să ne unim prin
diversitate, căci păruta noastră dragoste faţă de “fraţi” este mai presus de Adevăr,
nu-i aşa! Ce amestec are Adevărul cu minciuna, lumina cu întunericul?...Să ne
trezim cu toţii mai degrabă, că nu există unitate decât întru Hristos cel
propovăduit în Biserica Lui, şi fiecare să începem să facem “politică” începând
cu sfinţirea propriei vieţi. Şi dacă nu am ajuns până aici, să întrebăm pe Sf.
Părinţi sau duhovnicii ce-i avem, ce trebuie să facem mai departe în orice
situaţie. Şi dacă nu ne-am convins până acum ce înseamnă pluripartidismul şi
democraţia “reprezentativă”, o să ne covingem şi mai mult!!...
Am trăit suficient de la Dumnezeu, şi îi mulţumesc
nemăsurat, ca să văd atâtea şi să ştiu atâtea, dar mai ales pentru desăvârşitul
mod de a fi, adică cel creştin-ortodox, voi spune că este vital să iubesc pe
toţi oamenii dar nu şi păcatele lor. Şi la fel de vital, “prietenii” mei,
singurii cu care mă voi “uni” în ceva, neapărat vor trebui să fie şi prietenii
lui Hristos-Dumnezeu. Suntem prieteni ai lui Hristos, cum altfel, numai
împlinind Evanghelia Sa, “de la vlădică la opincă”. Dar nefiind vreo limită în
apropierea de Hristos, înseamnă că suntem prieteni ai Lui direct proporţional
cu împlinirea Evangheliei, şi la fel şi “neprietenii” mei, vor fi în aceeaşi
măsura prieteni ai mei. Nimeni nu poate ştii, şi bine ar fi să nu credem că
ştim, cât de “împlinitori” ai Evangheliei suntem, de aceea să aşteptăm până la
judecată! Dar să ne cunoaştem după “roadele” ce le avem fiecare, Hristos ne
îndeamnă la aceasta. Căci trebuie să ştim cu cine stăm de vorbă şi cu cine ne
unim în vreo “lucrare” lumească sau mai ales duhovnicească. Ori, El ne trasează
clar “calea, adevărul şi viaţa”, adică să ştim “drumul” pe unde s-o luăm în
viaţă, să ştim “cine” este Adevărul şi în acest fel având nădejde că vom rămâne
şi “vii” pentru totdeauna, netrăind degeaba pe pământ. Aşa că, dacă ne-am
raporta numai la Adevăr, care este Hristos-Dumnezeu, nu am mai fi în minciună,
şi nu avem cum să fim prieteni ai lui Hristos nefiind din Adevăr. Iar “stâlpul
şi temelia adevărului” este Biserica Lui spune Sf. Scriptură, adică credinţa
ortodoxă drept-măritoare care se fundamentează pe Hristos-Dumnezeu are toate
argumentele Adevărului. De asemenea, harul Său curge neîncetat ca un fir
neîntrerupt, prin Sf. Apostoli şi Sf. Părinţi, şi mai departe ierarhic până
astăzi. Bine spune cuvântul, “cine nu are Biserica de mamă nu poate avea pe
Dumnezeu de Tată”, dar poate să-i fie Biserica “mamă” aceluia care o
“cercetează” numai la botez şi la propria-i înmormântare!? Noi pe mama noastră
care s-a chinuit să ne nască, şi apoi clipă de clipă ne-a vegheat şi ne-a
crescut, şi poate şi-ar fi dat şi viaţa pentru noi, deci care ar trebui să fie
atitudinea noastră, a “fiilor”, faţă de mama şi tatăl nostru, faţă de părinţii
noştri trupeşti? Păi, Dumnezeu a fost atât de atent cu părinţii noştri încât a
pus poruncă, anume să-i “cinstim” fără limite şi să-i ascultăm în Hristos toată
viaţa, ba chiar să nu-i uităm nici dincolo de mormânt. Biserica spune că viaţa
copiilor curge de la Hristos prin părinţi, de aceea nimeni să nu îndrăznească
să taie acest fir, niciodată, să-şi necinstească părinţii, căci îşi vor tăia
legătura cu Hristos, adică îşi vor tăia chiar şansa la mântuire. Mama, şi o
spun aici ca şi tată, este cea care se jertfeşte cel mai mult pentru copii, de
aceea şi rugăciunea ei ajunge drept la Dumnezeu, şi Doamne fereşte, la fel
ajunge şi blestemul! Şi atunci, oare Biserica, care este “mama” noastră
duhovnicească, deci mai mare decât mama trupească, şi ne este “mamă” şi pe
pământ şi în cer, cu cât mai mult ar trebui s-o preţuim? Iar cei care pretind să
ne conducă interesele, măcar de-ar avea cine, în loc să ne unim în rugăciune
duminica la Sf. Liturghie ca Dumnezeu să binecuvânteze poporul şi acţiunile
noastre, alegem să împărţim pliante partidiste în acest timp?
Hristos spune, că “unde este comoara noastră acolo
este şi inima noastră”, deci unde este comoara noastră în zi de duminică, în
politica şi oferta trecătoare a lumii? Adică, aşa cred unii că este mai bine,
s-o luăm de la coadă spre cap, şi nu invers? Iar alţii, vin duminica la
Liturghie iar apoi ieşind pe uşa Bisericii, nu se “ceartă” pentru vreo faptă
bună sau vreun psalm, ci pe convingerile lor politicianiste şi partidiste, ba
chiar devin şi duşmani apoi, şi îndrăznim să ne numim ai lui Hristos? Cum să
fim ai Lui dacă ne aliem cu hoţii, mincinoşii sau necredincioşii, fie şi numai
printr-un vot, căci dacă mai zic unii că
sunt şi oameni buni printre ei, atunci cum de se “amestecă” cu cei răi, dacă
mergem la Liturghie atunci ce amestec să avem cu cei ce nu ştiu de Liturghie,
mai mult decât ne cere bunul simţ omenesc? Ca de obicei, cei ce nu înţeleg
acestea, judecă doar, şi vor fi doar masa de manevră pentru cei “puţini” şi cu
interese obscure, care ajungând în vârf, uită de toţi şi de toate promisiunile,
şi ghici cine culege roadele şi cine se îmbuibă mereu!? Iar aceasta de 30 de
ani se perpetuează, iar noi nu vedem “cui” facem jocurile, dar nici nu vom
vedea pentru că “luminarea” vine de la Hristos şi numai prin Liturghie, şi
chiar şi cei “bisericoşi” să ia aminte, nu la prezenţa cu trupul, ci mai ales
la trăirea cu duhul! Mai spune un alt cuvânt, cine se aliază cu hoţii (chiar şi
printr-un vot dat), plata hoţilor vom lua de la Dumnezeu, sau plata
mincinoşilor, a necredincioşilor sau parveniţilor, depinde cu cine ne-am aliat,
cu Hristos sau “mamona”! Şi ca să închei, atenţie deci la cine ne sunt
“prieteni” cu adevărat! Dacă este vorba despre neamul românesc, care pe lângă
Ortodoxie şi familie, poporul pentru mine este unul din aceşti “stâlpi”, adaug
că mă voi “alia” cu oricine va lupta ca “puterea conducătoare” să ajungă numai
în mâinile poporului. Căci monarhie nu cred că vom mai avea, dar măcar
democraţie autentică, directă, nepartidistă, încă mai sper să mai avem, însă
cine cunoaşte viitorul?…
Pictor, teolog, Vasile Neguş
